Home » D:News » Programul Artemis ar putea include zboruri anuale

Programul Artemis ar putea include zboruri anuale

Publicat: 14.02.2020
Conform documentelor care au fost trimise Congresului SUA, NASA plănuieşte zboruri spaţiale în fiecare an până în 2030.

Începerea procedurilor din Congresul Statelor Unite pentru stabilirea bugetului care va fi alocat către NASA în anul fiscal care va începe în luna octombrie a relevat o multitudine de detalii despre ambiţiile spaţiale americane, dar şi despre programul Artemis. 

Space notează că aceste documente prezintă o potenţială cronologie care ajunge până în anul 2030 a zborurilor plănuite de agenţia spaţială. Un plan oficial al agenţiei spaţiale în care să fie detaliate toate zborurile programului Artemis ar urma să fie trimis în decursul următoarelor şase săptămâni către Casa Albă.

Credit foto: NASA

Documentele citate plasează primul zbor fără echipaj al Sistemului de Lansare Spaţială, Space Launch System (SLS) şi a capsulei Orion, misiunea Artemis 1,în anul 2021; deşi, în ultimii ani, oamenii de ştiinţă sperau ca această lansare să aibă loc chiar în acest an. 

Planurile ajunse pe masa Congresului arată că agenţia spaţială plănuieşte ca Artemis 2, prima misiune cu echipaj uman a acestui program, să aibă loc în anul 2022, urmând să efectueze o serie de manevre în proximitatea Lunii. Artemis 3 este misiunea care va pune prima femeie pe suprafaţa selenară, după cum explică Administratorul NASA, Jim Brindenstine; aselenizarea urmând să aibă loc în anul 2024.

Credit foto: NASA

O parte importantă a resurselor NASA se vor concentra către construirea şi asamblarea staţiei spaţiale Gateway, care ar trebui să fie un avanpost în vecinătatea Lunii şi care ar putea să reprezinte punctul de plecare al unor misuni către satelitul Pământului şi poate chiar către Marte. Primele porţiuni, sistemul energetic şi de propulsie, ale platformei vor fi trimise în spaţiu în 2022, iar în anul următor NASA intenţionează să lanseze HALO (Habitation and Logistic Outpost) în care vor sta astronauţii pe perioada misiunilor. 

O parte importantă a infrastructurii necesare pentru funcţionarea optimă a platformei Gateway, dar şi pentru îndeplinirea misiunii Artemis 3,  vor fi lansate cu ajutorul unor lansări spaţiale private cu doar câteva luni înainte ca aselenizarea să aibă loc.

În acest punct, trebuie precizat faptul că acest plan trebuie intrerpretat ca o formalitate birocratică pe care NASA trebuie să o îndeplinească pentru a primi orice finanţare din partea Congresului. Respectarea acestui program ţine atât de bugetul pe care agenţia îl va primi, dar şi de factorii care ţin de respectarea de către contractorii privaţi a termenelor negociate.

Citeşte şi:

NASA caută astronauţi pentru o misiune pe Marte. Care sunt condiţiile de angajare

NASA oferă primele detalii concrete despre misunea Artemis pe Lună

Boeing a trimis către NASA o idee pentru un lander care să poată fi folosit în programul Artemis

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Primarul unui oraș turistic de pe coasta mediteraneeană vrea să interzică pantalonii scurți pe plajă
Primarul unui oraș turistic de pe coasta mediteraneeană vrea să interzică pantalonii scurți pe plajă
În urmă cu 108 ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”
În urmă cu 108 ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti ...
Un medicament obișnuit ar putea dubla eficacitatea chimioterapiei
Un medicament obișnuit ar putea dubla eficacitatea chimioterapiei
Ipoteza unui infarct în cazul lui Felix Baumgartner, exclusă după autopsie
Ipoteza unui infarct în cazul lui Felix Baumgartner, exclusă după autopsie
Ce s-a întâmplat în Parcul Național Yellowstone după reintroducerea lupilor?
Ce s-a întâmplat în Parcul Național Yellowstone după reintroducerea lupilor?
Unele plante din pădurea amazoniană nu mai absorb carbon. Cercetătorii, îngrijorați
Unele plante din pădurea amazoniană nu mai absorb carbon. Cercetătorii, îngrijorați
Top 5 cele mai frumoase sporturi de practicat vara aceasta (P)
Top 5 cele mai frumoase sporturi de practicat vara aceasta (P)
Astronomii au observat cum o planetă nou-născută sculptează praful din jurul ei
Astronomii au observat cum o planetă nou-născută sculptează praful din jurul ei
Moliilor nu le place să-și depună ouăle pe plantele care „țipă”. Iată de ce!
Moliilor nu le place să-și depună ouăle pe plantele care „țipă”. Iată de ce!
Ciprian Cherciu (EcoDrive) la „Podcast cu Prioritate” #79 by ProMotor. Despre Rabla 2025 și primul incident de hacking al sistemului FSD al unei Tesla la Chișinău
Ciprian Cherciu (EcoDrive) la „Podcast cu Prioritate” #79 by ProMotor. Despre Rabla 2025 și primul incident de hacking ...
Măcelarii neanderthalieni din peșteri diferite aveau specializări diferite
Măcelarii neanderthalieni din peșteri diferite aveau specializări diferite
Un medicament pentru hipertensiune ar putea încetini îmbătrânirea
Un medicament pentru hipertensiune ar putea încetini îmbătrânirea
Unii câini ar putea detecta mirosul bolii Parkinson
Unii câini ar putea detecta mirosul bolii Parkinson
Un studiu revoluționar dezvăluie că ADN-ul „inutil” ar ajuta la reglarea genelor
Un studiu revoluționar dezvăluie că ADN-ul „inutil” ar ajuta la reglarea genelor
Ce a însemnat Ozzy Osbourne pentru fanii săi? „A fost mai mult decât o legendă a rockului”
Ce a însemnat Ozzy Osbourne pentru fanii săi? „A fost mai mult decât o legendă a rockului”
Un înlocuitor de zahăr destinat diabeticilor ar avea efecte adverse cutremurătoare
Un înlocuitor de zahăr destinat diabeticilor ar avea efecte adverse cutremurătoare
Test de cultură generală. Ce sunt liniile create pe cer de avioane?
Test de cultură generală. Ce sunt liniile create pe cer de avioane?
Astronomii au confirmat ce produce comportamentul ciudat al stelei Betelgeuse
Astronomii au confirmat ce produce comportamentul ciudat al stelei Betelgeuse